Sari la conținut

Poprire pe salariu. Concurs de popriri. Cumul de popriri

Persoana X are un salariu net lunar de 7.000 lei. X are calitatea de debitor urmărit în patru dosare de executare silită, respectiv patru creditori care au declanşat proceduri de poprire pe salariul primit de la angajatorul sau. Creditorul A are o creanţă de 4.000 lei, creditorul B are o creanţă de 3.000 lei, creditorul C are o creanţă de 2.000 lei, iar creditorul D are o creanta de 1.000 lei.

Se ridică problema repartizării sumelor urmăribile în cazul pluralității de creditori.
Indiferent de numărul măsurilor de executare silită prin poprire incidente, în cazul concursului de popriri, salariatului i se poate retine cel mult jumatate din venitul net lunar. Aşadar, cota maximă reţinută din salariul lui X este de 3.500 lei, sumă care va fi distribuită proporţional cu creanţa fiecărui creditor.

Astfel, cota parte cuvenită fiecărui creditor se determină prin înmulțirea raportului dintre creanța individuală și totalul creanțelor cu jumătate din salariul lunar.

(Creanța individuală ÷ Total creanțe) × (Salariul lunar ÷ 2)