Din perspectiva avocatului pledant, vă mărturisesc că, în orice procedură judiciară, problema cea mai dificilă este desemnată de stabilirea corectă a elementelor de fapt în condiţii de contradictorialitate.
Astfel, în metoda procesului, strategia procesuală (problema abordării litigiului) apare ca o necesitate. Strategia procesuală în procesul civil presupune reprezentarea şi fixarea unor elemente de tehnică şi tactică juridică ce urmează a fi folosite în cauza dedusă judecăţii, şi are în vedere cel puţin următoarele aspecte: realitatea factuală, temeiul de drept substanţial (fundamentarea cererii de chemare în judecată, cauza) şi determinarea acţiunii în justiţie prin care se urmăreşte protecţia dreptului subiectiv, considerente de drept procesual, arătarea probelor.
Procesul civil reprezintă, fără îndoială, un conflict judiciar între două sau mai multe interese, iar această contrarietate de interese private indică o dezordine juridică, judecătorul fiind chemat să o înlăture în acord cu norma de drept aplicabilă situaţiei de fapt.
Pe bună dreptate, pentru judecător este esenţială motivarea în fapt a cererii în justiţie, întrucât ambianţa factuală expune materia litigioasă, în forma originară, primară, astfel cum aceasta stare este percepută de justiţiabil în situaţia de conflict, respectiv cauza care l-a determinat să solicite intervenţia unui comandament judiciar.
Astfel, ecuaţia juridică din cererea de chemare în judecată, formată din motivele de fapt, temeiul de drept şi probe, nu poate obţine o soluţie juridică standard, dimpotrivă, soluţia este dependentă de dinamica procesului, o înlănţuire de judecăţi, raţionamente, argumente şi interpretări juridice.